INVENTIV. Gen. Marcel Opris are idei trasnite Socant. Unul dintre serviciile secrete a depus la Senat o serie de propuneri legislative menite sa protejeze fostii securisti din structurile sale de… posibila razbunare violenta a cetatenilor Serviciul de Telecomunicatii Speciale a depus la Senat o serie de propuneri pentru amendarea Ordonantei CNSAS, in sensul prescrierii faptelor comise de fostii securisti pentru ca acestia sa poata face parte, pe mai departe, din structurile serviciilor secrete. STS, prin generalul Marcel Opris, seful serviciului, cere, totodata, ca viitoarea Lege CNSAS sa nu-i oblige pe sefii din structurile Serviciului sa depuna declaratii pe proprie raspundere privind colaborarea cu Securitatea si nici ca vreun angajat al sau sa poata fi deconspirat de catre CNSAS ca fost colaborator al Securitatii. Cireasa pe tort e pusa, insa, de necesitatea protejarii fostilor securisti care detin functii in conducerea serviciului de „oprobriul public”: „A obliga un numar insemnat de cadre militare sa se autoincrimineze, cu consecinta suportarii oprobriului public, respectiv unor reactii necorespunzatoare si chiar violente ca rezultat al nocivitatii psihologiei de grup necontrolate sau dirijate in sens distructiv, pentru vina de a fi lucrat sau colaborat cu Securitatea, in conditiile in care nu exista ab initio parte vatamata si nici fapta, este o masura mai degraba specifica unei societati totalitare”, se arata in cererea STS. (B.I.)